about anything

Dupa ce, de ani de zile, aflam pe pielea noastra ca verile sunt din ce in ce mai fierbinti, iata ca, de la o vreme, a aparut o noua amenintare. Savantii ne anunta ca nu de caldura trebuie sa ne temem, ci de iarna care va sa vina. Si care ar fi cauzele acesteia? Noi si “efectele adverse” ale dezvoltarii civilizatiei noastre? Sau e ceva de dincolo de noi?

Una calda, una rece… si tot asa

In ultimele doua milioane de ani, Terra a trecut prin vreo 20 de glaciatiuni. Acestea au durat in total 1.800.000 de ani, acoperind 90% din perioada despre care discutam. Suntem foarte norocosi sa fi apucat o blanda perioada interglaciara.

Ultima glaciatiune a inceput in urma cu aproximativ 115.000 de ani. Temperaturile medii au inceput sa scada, ajungand sa fie cu 7-10 grade mai mici decat astazi. Iarna a juns la apogeu cu 18.000 de ani in urma. Scuturi de gheata groase de cativa kilometri acopereau cea mai mare parte a Americii de Nord si Europei.

A urmat o schimbare foarte rapida de situatie: in urma cu 10.000 de ani, temperaturile au crescut din nou; glaciatiunea luase sfarsit.

De atunci, au mai existat cateva "toane", precum Mica Era Glaciara, cum a fost numita perioada dintre anii 1350 si 1850 d.Hr. In acesta grea jumatate de mileniu, recoltele agricole au avut mult de suferit, iar foametea a bantuit deseori in Europa. In Anglia, in perioada respectiva, Tamisa ingheta de la un mal la altul, iar pe gheata astfel formata se organizau targuri de iarna. Inghetau si canalele din Olanda, iar in anul 1780, portul New York a inghetat asa de zdravan, incat se putea merge pe jos din Manhattan pana pe insula Staten.

Timp de sute de milioane de ani, Terra a cunoscut alternante climatice. Perioade cu clima tropicala au fost precedate si urmate de lungi epoci in care gheata a acoperit planeta pe intinderi mari. Or, daca asemenea lucruri s-au tot intamplat in decursul istoriei Pamantului (si in absenta efectelor perturbatoare ale civilizatiei umane), e logic sa presupunem ca s-ar putea repeta. Iar daca se vor repeta, va fi vorba despre fenomene in producerea carora oamenii chiar nu au nici un amestec, caci doar legile inca neintelese care guverneaza miscarea corpurilor ceresti fi-vor vinovate de lunga iarna ce ne-asteapta. Stiu, e poetic si abscons. Lamuririle urmeaza.

Astronomii si teoriile lor

Incercand sa explice aparitia erelor glaciare si a subdiviziunilor lor, glaciatiunile, astrofizicianul sarb Milutin Milankovitch (1879-1958) a emis teoria conform careia erele glaciare sunt efecte ale modificarilor pe care le sufera orbita Pamantului in miscarea acestuia in jurul Soarelui.

Asa-numitele cicluri Milankovitch sunt de trei tipuri. In primul rand, pot aparea variatii ale formei orbitei Pamantului (excentricitatea). Orbita are conturul unei elipse, iar lungimea axelor ei poate varia, facand-o mai mult sau mai putin alungita. In al doilea rand, poate varia unghiul dintre axa de rotatie a Pamantului si planul orbitei (oblicitatea). Si, in fine, pot aparea variatii ale directiei in care este orientata axa de rotatie a planetei (precesie), asa cum oscileaza axa unui titirez fata de verticala.

Toate acestea afecteaza cantitatea de caldura pe care Pamantul o primeste de la Soare. Milankovitch a calculat efectele respectivelor variatii de-a lungul ultimilor 600.000 de ani si a gasit o corelatie intre ciclurile cosmice descrise de el si periodicitatea erelor glaciare. Ideea parea promitatoare, dar nu a fost luata in serios pana spre mijlocul anilor ’70 din secolul XX, cand noi date au venit sa intareasca unele dintre afirmatiile astrofizicianului sarb.

Cauza principala, dupa Milankovitch, ar fi excentricitatea. Alungirea elipsei inseamna ca, la un moment dat, Pamantul se va gasi la o distanta marita fata de Soare, deci va primi mai putina caldura si gata glaciatiunea! Excentricitatea variaza cu o periodicitate de cca 100.000 de ani, aproximativ aceeasi cu care apar glaciatiunile. Pare o corelatie convingatoare si, cu toate acestea, nu toata lumea e convinsa de ea.

Profesorul Richard Muller, de la Lawrence Berkeley Laboratory din California, este unul dintre "necredinciosi". El sustine ca, desi Milankovitch a descris corect, in linii mari, cele trei cicluri cosmice, metodologia sa nu a fost fara cusur. Muller afirma ca efectul excentricitatii este mai slab decat credea savantul sarb, iar suprapunerea dintre periodicitatea variatiilor orbitei si cea a aparitiei erelor glaciare nu este perfecta.

Exista si o alta teorie, ce are la baza un ciclu cosmic nestudiat de Milankovitch: orientarea orbitei Pamantului, care se modifica in raport cu ecuatorul Soarelui. Cand Pamantul se apropie de planul ecuatorului solar, el cade victima asa-numitului praf zodiacal – pulberi provenite din evaporarea cometelor si din ciocnirile asteroizilor. Iar acest praf, aidoma cenusii vulcanice, spun adeptii teoriei, impiedica razele Soarelui sa ajunga pe suprafata Terrei.

Cand insa Muller a cautat in gheturile din Groenlanda dovezi care sa confirme aceasta teorie, a gasit cu mult mai putin praf decat se astepta, asa ca nici teoria prafului zodiacal n-a reusit sa explice, de una singura, aparitia erelor glaciare. Dupa parerea savantului american, acestea se datoreaza unei multitudini de cauze, intre care anumiti factori interni, proprii Terrei, care potenteaza efectele ciclurilor cosmice pentru a declansa o racire de durata a climei.

De unde stim cum a fost?

Pe toti ne intereseaza cum va fi vremea, dar unii vor sa stie cum a fost vremea. Paleoclimatologia exploreaza trecutul climatic al planetei noastre, dezvaluind, unul cate unul, secretele vremii de acum mii si milioane de ani.

Metodele sunt diverse.

• Astfel, pot fi utilizate marturii istorice, cum sunt vestigiile artei rupestre. Oamenii primitivi desenau animale care traiau in zona respectiva si aceasta constituie o marturie asupra conditiilor de clima. Am putut afla, astfel, ca Sahara era, in urma cu sapte mii de ani, o intindere verde, roditoare, populata de animale specifice zonelor de campie, animale care azi nu mai exista in pustiul saharian. Desene ce reprezinta asemenea animale au fost descoperite in marele desert si, iata, avem marturia indirecta, dar clara, ca pe atunci clima acestei parti a Africii era cu totul altfel decat azi.

• Studiul unor organisme marine fosile, cum sunt foraminiferele, poate aduce informatii asupra temperaturilor din acele perioade indepartate.

• O metoda frecvent utilizata este studiul ghetii din zone unde aceasta s-a acumulat, in decursul timpului, strat dupa strat (cum s-a intamplat in Antarctica). Cu ajutorul unor utilaje speciale, care foreaza vertical, sunt extrasi cilindri lungi de gheata, numiti carote. Analiza lor aduce informatii precise despre temperatura la care s-a format gheata in straturile ce corespund diverselor perioade. Mai precis, temperatura este corelata cu concentratia anumitor izotopi ai hidrogenului si ai oxigenului din apa. In gheata pot fi incluse si bule de aer, datorita carora poate fi studiata compozitia atmosferei in perioade mai indepartate sau mai recente din istoria Pamantului.

• Asemenea bule de "aer stravechi" se gasesc uneori si in chihlimbar sau in diferite minerale si roci.

• In fine, o metoda mult folosita pentru cunoasterea climei din trecut este dendrocronologia, bazata pe studiul inelelor de crestere ale copacilor, intrucat acestea prezinta caracteristici legate de temperatura si de regimul precipitatiilor.

Lasati-va parerea in comenturi